Oamenii uita ca sunt oameni

De ieri, strazile din Iasi pe care le parcurg in fiecare zi, sunt arhipline de grupuri si grupuri de pelerini. Nu e chiar placut cand nu mai poti folosi deloc masina, cand folosesti rute ocolitoare pentru a merge sau a te intorce de la locul de munca sau cand esti legitimat la fiecare filtru al jandarmeriei. Totusi, NU ma deranjeaza acest lucru. Daca unii, si cei mai multi sunt batrani, indura ore si ore in frig pentru un moment de sfintenie, pot sa accept si eu o saptamana altfel. Vazand atata lume, chiar ma gandesc si eu la divinitate si imi doresc ca acest pelerinaj sa fie rodnic pentru cei care participa, si de ce nu, si pentru mine.
In seara aceasta , vazand iarasi sirul kilometric, si din loc in loc forfota mare, o intrebare ma framanta: De ce in acest pelerinaj, al rugaciunii si al rabdarii, in incercarea de a ajunge la sfinti , unii oameni uita ca sunt oameni?

Advertisements

2 thoughts on “Oamenii uita ca sunt oameni

  1. Nu stiu cum a ajuns viata asta sa ne dea ghes, cum a ajuns sa ne poarte așa, luati pe sus ca paiele purtate de vant. Am ajuns sa ne grabim, sa fugim orbi și surzi, sa alergam buimaci catre cate un trebuie și-un neaparat.Nu mai respiram, nu ne mai oprim.
    Nu mai privim, nu ne mai tragem sufletul.Nu mai iubim, nu mai traim.
    Doar fugim, ne avantam dimineata intr-o fuga dezordonata, intr-o alergare dezlanata… doar pentru a cadea seara lati, lesinati, morti.
    Si in toata fuga asta uitam sa fim oameni.Nu ne mai privim unii pe ceilalti.
    Nu ne mai intereseaza cata durere producem prin indiferenta noastra.
    Nu ne mai intereseaza unii de ceilalți decat pentru a ne folosi reciproc.
    Prieteni foarte buni deveniti straini peste noapte sau „cunostinte” care urmaresc sa iti meargă rau sa se poata bucura. Totul a devenit atat de sumbru incat iti este frica sa vorbesti de teama ca se va intoarce totul impotriva ta.Uitam sa zambim,uitam sa multumim,uitam sa apreciem.Si pana la urma doar o viata avem si unde mai pui ca nu luam nimic material cu noi,de ce sa nu ne bucuram sufletul,de ce sa nu-l lasam naiv ca cel al unui copil?!
    Uitam sa fim fericiti. Uitam ca timpul e limitat. Uitam ca n-are sens sa pierdem vremea.
    Inainte eram niste animale sociale
    Acum am ramas doar animale.

    Solitare.

    Singure.

    Triste.

    Nu toți…

    … dar multi. din pacate…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s