1,2 … 3?

Asezat pe o stanca la marginea lacului, copilul priveste in zare incercand sa desluseasca umbra ce se plimba in fata ochilor sai. Pe celalalt mal padurea era mult mai deasa, iar norii pufosi acopereau coroana copacilor astfel incat trunchiurile lor pareau doar niste siluete, ostenite de lupta continua cu anotimpurile.

I se parea o iluzie… insa iluzia avea viata. Cand in stanga, cand in dreapta, miscarea il obosea, iar la un moment dat s-a intins pe spate inchizand ochii.

Aude un zgomot… tresare. Zgomotul inceteaza. Isi reia pozitia initiala.

E tot mai curios.

Sa fie un vis? Nu vad bine? Sunt nebun?

Din cealalta parte i se face un semn.

Miscarile se intensifica, insa nimic nu este clar. O mana ridicata, simularea unui zambet incetosat, doua maini impreunate, o miscare rapida intre un brad si o stanca inalta, iar la un moment dat un bulbuc la suprafata apei nemiscate, apoi inca unul, un altul… si atat. Piatra aruncata a intrat in rolul broscutei insa apoi s-a scufundat.

Cine esti? …striga cat putu de tare

De cealalta parte nici un sunet; dar se aprinde o tigara.

Curios din cale afara, cauta un mod pentru a trimite un mesaj. Broscuta i se paru o ideea buna pentru a raspunde, si imediat lua piatra cea mai plata pe care o gasi si calculandu-si miscarile ii da viata prin cele douasprezece salturi. Zambeste.

Privind in zare pentru a observa miscarea siluetei dupa acest gest, auzi primul cuvant venind de departe:

IMPRESIONANT… iar dupa aceea, liniste.

Urmara cateva minute moarte . Norii se lasau tot mai jos pentru a saruta pamantul alimentati parca de fumul de tigara; iar prima stea isi lua locul pe cer.

Asteptand 30, minute frematand in indoiala si curiozitate, se hotaraste sa trimita un alt mesaj siluetei. Dar nu avea nici o idee inca. Ar fi fost in stare chiar sa treaca lacul inot, dar nu stia daca celalalt ii poate fi prietenul pe care el il cauta. Ar fi facut orice sa scape de singuratate. Padurea era un loc periculos, insa in doi era mult mai usor de supravietuit peste noapte. Animalele salbatice, lipsa unui instrument pentru a aprinde focul, singuratatea, il faceau sa-si doreasca un camarad… Dar nu si un dusman.

Un minut mai tarziu striga: Cine esti? Cum te numesti? Vrei sa ne intalnim la rascrucea Orizonturi pentru a vorbi?

Liniste din nou…

NU TE CUNOSC, STRAINE! …un glas se auzi departe.

Iar el, copil fiind, lasand privirea-n jos, ofta!

Strain sunt, are dreptate el! Degeaba-ncerc… mai bine tac; mai bine fug departe.

Ridicandu-se, dadu sa plece.

Isi lua crenguta si pleca.

Trei pasi pe varfuri, apoi se-ntoarce.

Sa mai incerce o data?

Se aseza la locul lui… tacut, firav, cuminte. Stanca rece, ochi caprui, si multe, multe broaste.

Sa-ncerce trei dupa ce doi, a fost fara izbanda? Un nou mesaj strainului, copilul sa transpuna?

E liniste, si timp destul si-n viata cale lunga. Poate prieteni va gasi, dar nu straini ce umbla.

……….

Se-ntinde iar pe stanca lui, copilul fara nume.

Asteapta somn, asteapta vis

Si-o noua zi… sa umble.

Advertisements

One thought on “1,2 … 3?

  1. Alex,copilul ce alearga catre mare….ideile si conceptiile limitatoare sunt reale atat timp cat tu crezi in ele.Insa,te provoc sa le privesti obiectiv,din afara.Sunt ele atat de dificile ?Sunt imposibile ?
    Orice lucru stii sa faci acum,candva ai facut pentru prima data!Curaj!:)
    Semnat :Fanul tau :))

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s